ERASMUS+: Deschiderea orizontului cultural către o nouă lume…

Ai luat vreodată în considerare să iei un zbor doar dus? Să explorezi cu ochii tăi tot ceea ce are această lume de oferit, să poți fi capabil să înveți și să descoperi alte moșteniri culturale, departe de tot ceea ce înseamnă „acasă”? Ei bine, află că nu ești singur!

Astăzi, cei mai mulți dintre tineri visează la oportunitățile oferite de schimburile de experiență, care au devenit mai accesibile și tot mai frecvente în ultimii ani. Din experiența personală, proiectele de acest tip reprezintă un punct de plecare inedit în călătoria către cunoașterea de sine, oferindu-ți ocazia de a lua contact cu diferite tipologii de oameni și medii într-un context educațional. În cadrul unui proiect ERASMUS+ organizat de Colegiul Național „Elena Cuza” la care studiez, am avut ocazia de a ajunge printre elevii selectați, neștiind la acel timp ce avea să însemne această experiență pentru mine sau ce ar fi putut avea de oferit atât de special.

În noiembrie 2025, bagajele erau pregătite, entuziasmul depășea cote maxime, iar timpul parcă se scurgea mai lent, așteptând cu sufletul la gură noua aventură în care urma să fim lansați. Împărtășeam cu colegii mei aceeași curiozitate nemărginită, care a sporit cu atât mai tare în momentul aterizării în Cipru. Renumită pentru peisajele care-ți taie răsuflarea și pentru cultura unică, insula a devenit, fără prea mult efort, un loc în care mi-am abandonat o frântură din inimă de bunăvoie.

Prima zi ne-a oferit prilejul de a ne familiariza cu orașul în care fuseserăm repartizați, Larnaca. Alături de cadrele didactice însoțitoare, am explorat centrul animat de turiști și localnici, am descoperit food spot-uri la tot pasul și am admirat priveliștea oferită de faleza fermecătoare, ce conducea la plajă. Următoarele zile au fost urmate de activități pe tema încălzirii globale și a protecției mediului, vizitând de la rezervații naturale de păsări la diverse atracții turistice, astfel dezvoltându-ne un spirit ecologic și proactiv în comunitate.

Confruntându-se din plin cu probleme de mediu, insula a fost un exemplu al importanței conștientizării acestora și a implicării în protejarea mediului. Am rămas profund surprinsă să aflu că că localnicii nu mai avuseseră parte de ploi de peste 6 luni. De la oamenii ospitalieri la valurile străvezii ce se spărgeau de mal, am ajuns, în acea săptămână nesfârșită, să descopăr, rând pe rând, obiceiurile și tradițiile locale (și mâncarea mediteraneeană delicioasă). Liceul gazdă care ne-a primit nu se diferenția într-atât de mult de al nostru, fiind ticsit de copii ambițioși, care își dau voie să țintească cât mai sus posibil. Tot în cadrul acestui nou colectiv, am legat fără efort prietenii solide, aprofundând abilități lingvistice, dar și sociale.

Am fost întâmpinați de voluntari de vârsta noastră sociabili și extrem de prietenoși. Mai mult decât atât, field trip-urile la care am participat alături de ei și de grupul german de elevi care ne-a însoțit ne-au permis să discutăm, să schimbăm impresii și să formăm, înainte să ne dăm seama, conexiuni autentice. Am rămas fascinată în fața realizării că acești tineri, care împart aceleași idealuri și principii cu noi, duc totuși o viață atât de diferită de cea pe care o cunoaștem!

Și totuși, poate vă întrebați ce am reușit să învăț cu adevărat în urma acestei experiențe? Ce mesaj încerc, de fapt, să vă transmit vouă, celor dincolo de această pagină? Ei bine, consider că un nou scop a fost sădit în sufletul meu, acela de a visa, de a face o schimbare cât de mică în această lume nemărginită… Vocea mea este demnă de a fi auzită, de a vorbi cât mai multe limbi și de a trezi și în alți tineri, așa ca mine, o adevărată pasiune pentru aventură și necunoscut!

-Articol scris de Riana Badea