Verde’n cartier 2025
2 martie 2025
Voluntarii Kiwanis Craiova și Key Club împreună cu voluntarii Centrului Comunitar Ford s-au alăturat cu entuziasm inițiativei comunitare „Între Vecini – Cartier Aeroport Craiova”, oferind suport activ în desfășurarea unei noi acțiuni de plantare în cartier.
Împreună, am plantat gard viu și tei, contribuind la înfrumusețarea spațiilor verzi și la crearea unui mediu mai sănătos pentru comunitate. Ne bucurăm că am putut susține acest demers și că am fost parte dintr-o zi dedicată naturii și solidarității! 


____________________________________________________
Pe 22 martie, peste 60 de voluntari s-au alăturat inițiativei Verde-n Cartier 2.0, plantând aproximativ 350 de puieți de salcâm pentru a crea o barieră verde în Cartierul Aeroport, Craiova. 
Prin acest gest, am marcat Ziua Internațională a Pădurilor și Ziua Mondială a Apei, două resurse esențiale pentru comunități sustenabile. 

Totodată, această inițiativă se aliniază Planului de Acțiune „Orașe Verzi” pentru Craiova, prin obiectivele SG6c, SG7b și SG7c, sprijinind dezvoltarea unui oraș mai curat și mai sustenabil.
Mulțumim tuturor celor implicați și partenerului ETI pentru dulciurile oferite voluntarilor! 

Fiecare puiet plantat azi înseamnă un aer mai curat, un cartier mai frumos și un viitor mai bun pentru noi toți! 


